Acasă » Vedete » Vladimir Drăghia și soția lui, vacanță pe lux și opulență înainte de sărbători. Ce destinație exotică au ales cei doi

Vladimir Drăghia și soția lui, vacanță pe lux și opulență înainte de sărbători. Ce destinație exotică au ales cei doi

De: Maria Drosu 14/12/2022 | 18:33

Vladimir Drăghia și-a luat soția și cele două fetițe și au plecat într-o vacanță de vis. Și de această dată, cei doi au ales o destinație exotică, însă nu Dubaiul, așa cum s-au obișnuit până acum. Totuși nici prea departe de Emirate, căci aceștia au demonstrat deja că sunt pasionați de lumea arabă. 

Actorul împreună cu soția sa, Alice Cavaleru au postat o mulțime de fotografii pe instastory și și-au lăsat fanii să ghicească ce destinație au ales. La început, internauții au crezut că vor merge tot în Dubai, însă cei doi au ales o altă locație din Emirate. Cert este că peisajele sunt de vis, iar locul unde s-au cazat nu poate fi descris decât prin lux și opulență. Zora, fiica cea mare a celor doi se bucură enorm de vacanța petrecută alături de părinți, iar pentru micuța Alegra a fost primul zbor de când a venit pe lume.

Vladimir Drăghia a plecat în vacanță cu familia

Se pare că Alice și Vladimir Drăghia și-au dorit să-și petreacă concediul în formație completă de această dată, luându-și și fetițele cu ei. Imaginile cu micuțele sunt adorabile, iar cazarea pe care au ales-o este senzațională. Familia actorului se bucură de un dormitor ca-n basme și de un peisaj exotic pe măsură.

VEZI ȘI: ALICE CAVALERU A FOST EXTERNATĂ DIN SPITAL. CU CE PROBLEME S-A CONFRUNTAT IMEDIAT DUPĂ NAȘTERE

Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru, vacanță exotică (Sursă: Instagram)

CITEȘTE ȘI: „DON JUAN-UL” DE ALTĂDATĂ S-A FĂCUT BĂIAT DE CASĂ! VLADIMIR DRĂGHIA ȘI-A DUS SOȚIA ȘI BEBELUȘUL LA UTOPIA

Vladimir Drăghia a recunoscut că nu-și permite vacanțe scumpe

În urmă cu ceva timp, Vladimir Drăghia recunoștea în fața fanilor că nu își permite să arunce banii pe vacanțe costisitoare. Anul trecut, fostul înotător de performanță mărturisea că și-a dorit să ajungă cu familia, în Maldive, însă bugetul i-a fost limitat.

„Am vrut să plecăm în Maldive, recunosc, dar era și prea devreme și prea scump. Am văzut că toată lumea s-a dus acolo, ocazie cu care mi-am dat seama că sunt și mai sărac decât credeam”, a mărturisit Vladimir Drăghia, pe contul său de Instagram.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! VREMEA se schimbă radical din 27 mai în București! Când vine canicula
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! VREMEA se schimbă radical din 27 mai în București! Când...
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Ce mesaj îi transmite Mara Bănică lui Culiță Sterp, după ce a amenințat că o dă în judecată?! „Singurul lucru pe care îl pot recomanda...”
Ce mesaj îi transmite Mara Bănică lui Culiță Sterp, după ce a amenințat că o...
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de patronul firmei unde lucrau bărbații (VIDEO)
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din Rusia cu arme din Occident
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Bat clopotele de nuntă pentru Deea Maxer și Robert Drilea! Artista a dezvăluit totul pe rețelele sociale: „Mă mărit”
Bat clopotele de nuntă pentru Deea Maxer și Robert Drilea! Artista a dezvăluit totul pe...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că nu era vorba de Giuly, era vorba de tine.”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
Raportul legiştilor în cazul cutremurător din Botoşani. Fetiţa de 8 ani a fost violată şi apoi ucisă de unchi
Raportul legiştilor în cazul cutremurător din Botoşani. Fetiţa de 8 ani a fost violată şi...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Cum să scapi rapid de muștele din curte. Ingredientul banal care ține departe insectele, dar are un miros plăcut
Cum să scapi rapid de muștele din curte. Ingredientul banal care ține departe insectele, dar...
Singurul cuvânt din limba română care conține toate vocalele. E folosit des în multe conversații, dar puține persoane observă asta
Singurul cuvânt din limba română care conține toate vocalele. E folosit des în multe conversații,...
Lege nouă pentru permisul auto categoria B. Șoferii care NU mai pot fi singuri în mașină
Lege nouă pentru permisul auto categoria B. Șoferii care NU mai pot fi singuri în...
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie
Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie
Complet INTERZIS în România. Se schimbă iar legea: O nouă lovitură pe care o dăm
Complet INTERZIS în România. Se schimbă iar legea: O nouă lovitură pe care o dăm
Obiectele care alungă sporul din casă. Scapă de ele urgent, ca să nu ai ghinion!
Obiectele care alungă sporul din casă. Scapă de ele urgent, ca să nu ai ghinion!
Ce face Elena UDREA în închisoare. Poate ieși nesupravegheată din penitenciar, la muncă și la consiliere psihologică
Ce face Elena UDREA în închisoare. Poate ieși nesupravegheată din penitenciar, la muncă și la...
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la lacrimi: Regina sufletului meu
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi la cuțite a pășit în fața altarului
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum reacționează aceasta
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum...
De câte ori e bine să folosești aceeași lamă de ras. Greșeala pe care multe persoane o fac
De câte ori e bine să folosești aceeași lamă de ras. Greșeala pe care multe...
Nisipul de pe plaja Caelia i-a orbit pe politicieni! Cum este sabotată electoral o investiție de 10 milioane de euro, cu toate avizele luate
Nisipul de pe plaja Caelia i-a orbit pe politicieni! Cum este sabotată electoral o investiție...
×